Președintele executiv al clubului CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, joi, că gruparea ieșeană are neapărată nevoie de 1,3 milioane de lei până la sfârșitul acestei luni pentru a-și plăti datoriile.
„Avem neapărată nevoie de 1,3 milioane de lei până la sfârșitul acestei luni. Banii din drepturile de televiziune s-au cheltuit, iar acum avem nevoie să ne plătim datoriile. Am înaintat situația noastră factorilor de decizie. Sunt promisiuni că aceste probleme se vor rezolva. Ar fi bine să fie așa, pentru că, la ora actuală, e clar că doar echipele care au stabilitate financiară își pot atinge obiectivele”, a spus Prunea.
Oficialul formației ieșene a mai precizat că se așteaptă la un succes în partida cu Pandurii Târgu Jiu chiar dacă elevii lui Nicolo Napoli întâlnesc o formație puternică: „Ne așteaptă un meci foarte important mâine (n.r. – vineri). În funcție de rezultatul cu Pandurii depinde linia echipei în acest campionat. Chiar dacă întâlnim una dintre primele trei formații din Liga I, care are un lot extrem de valoros, cu care poate alcătui două echipe, noi trebuie să câștigăm cele trei puncte și să mulțumim suporterii”.
Partida CSMS Iași – Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XVII-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER